În vremuri de criză

 soluții de criză:

... nu prea mai văd scopul continuării acestui blog, nu mai e de mult ce ar fi trebuit să fie, nu mă ajută nici pe mine, nici pe alții... am tot spus povești prin imagini și am ținut în mine cuvintele care ar fi trebuit să le-nsoțească... (auto)cenzura nu aduce nimic bun, niciodată; aici, în online, a fost doar o părticică din mine, restul - prin această agendă de care rareori am avut timp... de acum îmi voi face, ca să pot să scot din mine tot ce nu a putut afla nimeni, niciodată... măcar acum știu ce am de scos, măcar acum am înțeles, chiar dacă e prea târziu, din anumite puncte de vedere... un om ca o fântână părăsită și plină de mâl, care a uitat că menirea ei e să potolească setea celor care se apropie de ea... un om care s-a pierdut pe sine și vrea să se regăsească...

... cam atât! de astăzi, amintirile din viitor continuă acolo unde ar fi trebuit să fie mereu, în suflet!

Punct. Și de la capăt! Într-o altă viață...

Scrisoare de bun rămas

versuri de George Țărnea... în ton cu vremea de afară și... din suflet... 

 

Hai, viață!

 

Dor

Am câte-o rădăcină peste tot 

Şi nicăieri 

În fiecare dintre voi 

Şi în niciunul 

Secretul meu ? 

Un film franţuzesc 

(În care n-am jucat niciodată) 

Frânturi de oameni 

Şi de culoare 

Povestea mea e-n cimitirul 

Unui orăşel 

Uitat de lume 

Sub pietre şi flori 

Îmi zace trecutul 

La un colţ de stradă 

Zâmbeşte-o căsuţă tapetată cu amintiri

Locomotivele şuieră-n gară

A pustiu 

Departe sunt de toate 

Şi mi-s atât de aproape... 

În fiecare dintre voi 

Într-un orăşel uitat de lume 

Sub pietre şi flori 

E-o părticică din mine 

(12 dec 2008)

... e-atât de veche această poezie... din toate locurile despre care am scris atunci, doar cimitirul şi gara au mai rămas... şi dorul, dorul care nu trece cu nimeni şi nimic... dar el nu e un loc, e un sentiment de dincolo de lume, care se preumblă între cer şi pământ, şi-n piepturile noastre...

Printre flori de cireș...

 ... un suflet rebel...

Dependența

 

Cuvântul zilei

 sursa: Internet

Scurte

Dumnezeu și coala de hârtie, singurii prieteni care nu trădează și nu abandonează vreodată.

*****

Cât durează liniștea 

între două bătăi de inimă, 

între două gânduri

care se sparg pe dinăuntru,

între două suflete care

se ciocnesc pentru a se regăsi

și apoi se despart pentru

a se putea iubi?

*****

sunt incă tănără, da' - mi pare 

că am trăit mii de vieți

printre-anotimpuri călătoare...

Totul este frunză-n vânt...

"De ce stai încruntată? Să nu stai încruntată, uite ce bine arăți când nu te încrunți!"

"Ridurile de pe suflet sunt mai urâte decât cele de pe frunte", răspund într-o doară femeii care venise neinvitată peste sufletul meu. Ce treabă avea cu ridurile mele, ce-i păsa? 

Totuși, câtă dreptate avea: "În viață, orice ți s-ar întâmpla, să nu stai încruntată, să ții capul sus și să zâmbești, nimic nu merită să stai supărată!" O supraviețuitoare a cancerului de aproape 20 de ani deja. O discuție premonitorie cumva, de care-mi voi aminti, fără-ndoială și cu alte ocazii... între cer și pământ, printre frânturi de suflet și frunze în vânt...

*sursă foto:Internet

Cel mai mare dar

 🧡🧡🧡

Frânturi de suflet

 "să desfrunzesc de gânduri,

de vocile din minte

și toamna să-mi alunge

și umbrele din suflet

să hibernez în iarnă 

de parcă niciodată

nu am știut ce-i somnul

și n-am atins zăpada

să vină primăvara, 

să mă picteze iar,

să sufle peste mine praf

de re-ndrăgostire

de viață și de mine..."

(20.10.22)

Kara Sevda piano - Kokun hala tenimde 💛

Vescan

 

Răsfrângeri

"Ce este viața?

o adiere în arșița verii.

întorci privirea după ea

să vezi de unde vine,

să înțelegi cum a găsit o fisură

în zidul de foc.

însă atât a fost,

oricât ai căuta-o împrejur.

va merge mai departe,

pentru totdeauna,

dincolo de oglinzi."

(Alexandru Mărchidan)

 

Viața

... ca un parc de distracții...

Pentru că e toamnă

și toamna mă plimbă prin ani și anotimpuri ale vieții

Fluturii nu zboară toamna

ci se-ntorc în sine, în vara în care aveau aripi

și știau să zboare...

Frânturi de gânduri

Cineva s-a străduit destul de mult timp să îmi arate că prietenia poate exista și la distanță, că e bine să știi că există undeva o persoană care se gândește la tine, care îți poate trimite un mesaj potrivit, într-un moment potrivit. Doar că timpul a trecut și părerea mea nu s-a schimbat: prietenia poate exista și rezista distanței, și o relație romantică poate, numai că de multe ori nu va fi suficient... nimic nu poate înlocui îmbrățișarea cuiva drag, o șuetă între două fete, o privire caldă, sau o mână care să-ți șteargă o lacrimă, sau o glumă când ai nevoie să zâmbești, un om (2, 3, sau câți vrea fiecare) care să te știe cu bune și cu rele și care totuși să creadă în tine și să vrea să te știe bine, fericit/ ă..

În viață nu călătorim singuri, chiar dacă experiențele ne aparțin în totalitate și trăim, de fapt, singuri... oricât de mult ne-ar plăcea să ne mințim, nu putem topi distanța, ca să fim într-o clipită acolo unde ne-am dori...  Și așa mi-aș aduna măcar o dată, la un loc, toți oamenii dragi, din toate colțurile lumii și i-aș îmbrățișa la grămadă, pentru toate momentele bune sau mai puțin bune în care nu am fost, nu sunt și nu voi fi lângă ei! 

Oamenii umbla desperecheati

Doamne, oamenii umbla desperecheati

cu mainile peste coaste si peste inimi,

cauta alte inimi ca sa se faca intregi

Doamne, oamenii nu mai stiu de unde vin

si unde trebuie s-ajunga

nu mai stiu sa citeasca harti

si nici sa-si gaseasca busole pe cale

baga mainile in buzunare, castile-n urechi,

si ochii in telefoane, tablete, calculatoare

sa nu mai auda, sa nu mai vada, sa nu mai simta singuratatea 

in care se trezesc noaptea,

si in care se intorc in fiecare zi

Doamne, oamenii nu mai zambesc altor oameni,

nici seninului, nici vantului, nici dorului

ii dor toate, dar neiubirea ii doare cel mai tare

toarna vin peste ea si-o amesteca-n pahare, 

apoi umbla pe strazi desperecheati si imbatati cu iluzii

oamenii nu-si mai apartin, Doamne,

s-au predat lumii in care I-ai lasat la dospit

si au uitat de unde vin si unde trebuie s-ajunga

dau din colt in colt si nu mai stiu unde e acasa

isi pipaie coastele si inima si nu se mai regasesc printre ele,

iar sufletul palpaie ca o lumanare-n sfesnic

sa nu sufli, Doamne,

sa nu sufli, ca se stinge si rataceste drumul spre casa!

da-l mai tare, Doamne, 

da-l mai tare sa lumineze precum stelele bolta senina,

ca pentru asta L-ai creat, Doamne,

nu pentru intuneric si tina!

(23.07.22)

Daca am spune mai des

"Imi pare rau!", "Iarta-ma!", "Multumesc!", "Te iubesc!"...

O zi obisnuita

care incepe cu muzica in casti, la un volum care s-acopere neintelegerile aparute intre niste pasageri ai autobuzului care ma duce spre serviciu...

prea sensibili oamenii in zilele noastre, totusi prea putin toleranti si dispusi sa coopereze...

asa ca volume up si... je m'en fous, cum zice francezul! 😄

ah, si sa nu uit: la multi ani sarbatoritilor zilei! 

Fiti vii! 🙂