În vremuri de criză

 soluții de criză:

... nu prea mai văd scopul continuării acestui blog, nu mai e de mult ce ar fi trebuit să fie, nu mă ajută nici pe mine, nici pe alții... am tot spus povești prin imagini și am ținut în mine cuvintele care ar fi trebuit să le-nsoțească... (auto)cenzura nu aduce nimic bun, niciodată; aici, în online, a fost doar o părticică din mine, restul - prin această agendă de care rareori am avut timp... de acum îmi voi face, ca să pot să scot din mine tot ce nu a putut afla nimeni, niciodată... măcar acum știu ce am de scos, măcar acum am înțeles, chiar dacă e prea târziu, din anumite puncte de vedere... un om ca o fântână părăsită și plină de mâl, care a uitat că menirea ei e să potolească setea celor care se apropie de ea... un om care s-a pierdut pe sine și vrea să se regăsească...

... cam atât! de astăzi, amintirile din viitor continuă acolo unde ar fi trebuit să fie mereu, în suflet!

Punct. Și de la capăt! Într-o altă viață...

O zi încețoșată

 aprinde-mi Tu lumina,

să nu mă sting nicicând,

nici chiar atunci când ceața

se-ntinde pe pământ!

Un adevăr

 

Scurte

Dumnezeu și coala de hârtie, singurii prieteni care nu trădează și nu abandonează vreodată.

*****

Cât durează liniștea 

între două bătăi de inimă, 

între două gânduri

care se sparg pe dinăuntru,

între două suflete care

se ciocnesc pentru a se regăsi

și apoi se despart pentru

a se putea iubi?

*****

sunt incă tănără, da' - mi pare 

că am trăit mii de vieți

printre-anotimpuri călătoare...

Frânturi de suflet

 "să desfrunzesc de gânduri,

de vocile din minte

și toamna să-mi alunge

și umbrele din suflet

să hibernez în iarnă 

de parcă niciodată

nu am știut ce-i somnul

și n-am atins zăpada

să vină primăvara, 

să mă picteze iar,

să sufle peste mine praf

de re-ndrăgostire

de viață și de mine..."

(20.10.22)

Kara Sevda piano - Kokun hala tenimde 💛

Ruga

invata-ma sa beau
cu Tine tot paharul,
invata-ma sa fiu
cand simt ca nu mai pot,
fa diamant din mine
si-ntoarce-ma acasa,
sa nu mai stiu ce-i dorul
cand glas nici nu mai am,
sa pot sa uit de lume
si ce-i urat in ea,
sa nu mai stiu de oameni,
cand nu-mi mai simt nici inima