soluții de criză:
... nu prea mai văd scopul continuării acestui blog, nu mai e de mult ce ar fi trebuit să fie, nu mă ajută nici pe mine, nici pe alții... am tot spus povești prin imagini și am ținut în mine cuvintele care ar fi trebuit să le-nsoțească... (auto)cenzura nu aduce nimic bun, niciodată; aici, în online, a fost doar o părticică din mine, restul - prin această agendă de care rareori am avut timp... de acum îmi voi face, ca să pot să scot din mine tot ce nu a putut afla nimeni, niciodată... măcar acum știu ce am de scos, măcar acum am înțeles, chiar dacă e prea târziu, din anumite puncte de vedere... un om ca o fântână părăsită și plină de mâl, care a uitat că menirea ei e să potolească setea celor care se apropie de ea... un om care s-a pierdut pe sine și vrea să se regăsească...
... cam atât! de astăzi, amintirile din viitor continuă acolo unde ar fi trebuit să fie mereu, în suflet!
Punct. Și de la capăt! Într-o altă viață...
